Masterclass cu Slava Chaika – machiajul la rang de arta

Slava Chaika - Makeup
View Gallery 4 Photos

Dacă mai ai nevoie de vreo dovadă că makeup-ul este o artă, urmărește creațiile lui Slava Chaika și te vei convinge. Artistul originar din Ucraina are un stil unic, care îl detașează de alți colegi de breaslă prin originalitate și un stil aparte.

Slava și-a câștigat renumele atât în Ucraina, țara lui de origine, cât și pe plan internațional prin curajul de a experimenta cu tehnicile de make-up și un simț artistic ascuțit care creează, de fapt, magia look-urilor sale. Pe pagina lui de Instagram poți urmări cele mai noi colaborări și cele mai proaspete idei ale sale.

Orice artist aspirant muncește în primul rând la tehnici și metodă pentru a evolua spre statutul de make-up artist profesionist. Studierea teoriilor culorii, a proporțiilor și volumelor este necesară, bineînțeles. Practica, iarăși, este crucială pentru a stăpâni tehnicile. Dar Slava merge mai departe de metodă, aducând machiajul la rang de artă prin estetica originală și viziunea sa inovatoare.

 

Pentru talentul său deosebit, a fost ales să reprezinte oficial marca Inglot în Ucraina. De asemenea, are titlul de artist de top L’Oreal Paris în Ucraina, demonstrând în repetate rânduri ce minuni se pot face cu produse accesibile, care nu sunt destinate doar artiștilor.

Pentru un artist de make-up care are deja experiență, demonstrațiile de machiaj ale lui Slava Chaika sunt spectaculoase pentru modul surprinzător în care combină texturile și în care aplică tehnici de pictură pe tenul modelelor sale. Pentru un novice, a asista la modul său de lucru este un pas uriaș în a înțelege mai bine câte elemente se combină în crearea unui machiaj profesionist. Din fericire, Slava Chaika călătorește în toată lumea pentru a ține demonstrații și cursuri profesioniste de make-up, gata de a răspunde la întrebări și a discuta inovațiile din domeniu cu cei la fel de pasionați de această artă.

Stilul unic al lui Slava îl face unul dintre artiștii preferați în lumea spectacolului și a modei în țara lui natală. El se ocupă de make-up în Săptămâna Modei, dar și de imaginea fabuloasă a solistei Julia Sabina, imaginea trupei The Hardkiss cu care Ucraina participă la concursul internațional Eurovision. Cu fiecare look, Slava scoate în evidență frumusețea unică a modelului și aduce o viziune la viață prin culoare și stil.

În curând, Slava va ajunge la Oradea pentru a ține un Masterclass profesionist, în colaborare cu Beauty Leaders. Este o ocazie perfectă să îi vezi creațiile îndeaproape, să admiri pașii prin care sunt realizate și să îi pui întrebări lui Slava în persoană.

ARTICOLE RECOMANDATE

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

We Are Romanian Beauty Artists

FOLLOW US ON